APLICÁŢIE, aplicaţii, s.f. 1. Faptul de a aplica (1). ♢ Ceea ce se aplică (1); p. ext. obiect, lucru care rezultă din aplicarea aceasta. 2. Faptul de a aplica (2), de a pune în practică. 3. Fig. Aptitudine, talent, înclinaţie. – Din fr. application.

APLICÁŢIE s. 1. v. aplicare. 2. v. funcţie. 3. v. aptitudine.

aplicáţie s. f. (sil. -pli-, -ţi-e), art. aplicáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. aplicáţiei; pl. aplicáţii, art. aplicáţiile (sil. -ţi-i-)

APLICÁŢI//E ~i f. 1) Punere în practică. 2) Dantelă sau bucată de stofă care se aplică ca ornament pe o haină. 3) fig. Atracţie înnăscută pentru o anumită activitate; aptitudine; înclinaţie; vocaţie; predispoziţie. [G.-D. aplicaţiei; Sil. a-pli-ca-ţi-e] /<lat. applicatio, ~onis, fr. application

APLICÁŢIE s.f. 1. Punere în practică ; aplicare. ♦ Punct de aplicaţie = punct în care se exercită o forţă asupra unui corp. ♦ (Mil.) Exerciţiu de punere în practică a prescripţiilor regulamentelor în cadrul unei teme oarecare. 2. Dantelă, bucată de stofă brodată etc. aplicată pe un material. 3. (Fig.) Aptitudine, talent. [Gen. -iei, var. aplicaţiune s.f. / cf. fr. application, it. applicazione, lat. applicatio].