ASCUŢÍ, ascút, vb. IV. 1. Tranz. A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte de tăiat. ♦ A face unui obiect vârf (înţepător). 2. Tranz. şi refl. Fig. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. ♦ A (se) intensifica, a (se) înteţi. – Probabil lat. *excotire. (< cos, cotis „gresie“).

A (se) ascuţi ≠ a (se) toci, a (se) tîmpi, a (se) tunchi

A ascuţi ≠ a tunchi

ASCUŢÍ vb. v. adânci, ageri, agrava, amplifica, creşte, intensifica, inventa, îndârji, înteţi, mări, născoci, plăsmui, scorni, spori, ticlui.

ASCUŢÍ vb. 1. (Mold. şi Transilv.) a toci. (~ cuţitul la tocilă.) 2. a trage. (~ coasa pe cute.) 3. v. piţigăia.

ascuţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ascút, imperf. 3 sg. ascuţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ascútă; imper. 2 sg. ascúte, neg. nu ascuţí

A ASCUŢÍ ascút tranz. 1) (obiecte tăioase) A face să devină (mai) ascuţit. ~ cuţitul. 2) A prevedea cu vârf. ~ un creion. ~ un beţişor. 3) A face să se ascută. ♢ A-şi ~ urechile a deveni foarte atent; a-şi încorda auzul. /<lat. excotire

A SE ASCUŢÍ se ascúte intranz. 1) (despre minte, privire etc.) A deveni (mai) pătrunzător. 2) rar A deveni (mai) intens; a creşte în intensitate; a se intensifica; a se înteţi; a se întări. /<lat. excotire

ascuţí (-t, -ít), vb. – 1. A face mai tăioasă lama unei arme sau unelte; a face unui obiect vîrf. – 2. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. – 3. A incita, a însufleţi, a stimula. – 4. A face fin, a perfecţiona. Lat. *excōtῑre, de la cōs, cotem (Puşcariu 140; REW 2275; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 274), CF. cuţit, cute. Este posibil ca în evoluţia lui să fi survenit o încrucişare cu lat. acutiāre (› it. aguzzare, v. prov., v. port. agusar, fr. aiguiser, cat. aguar, sp. aguzar, cf. REW 134), cum presupune DAR, cu toate că semantismul se explică suficient prin prima ipoteză; cf. sensurile „a face mai tăios“ şi „a face vîrf“, reunite şi în sp. aguzar, afilar. Candrea-Dens., 99, şi Candrea presupun un lat. *exacūtῑre, plecînd de la exacūtus. Der. ascuţime, s.f. (faptul de a fi ascuţit; agerime); ascuţiş, s.n. (tăiş, vîrf ascuţit); ascuţitoare, s.f. (unealtă de ascuţit creioane); ascuţitură, s.f. (vîrf.)