BĂDĂRÁN, -Ă, bădărani, -e, s.m. şi f., adj. (Persoană) nepoliticoasă, cu apucături grosolane; mitocan, mojic. – Cf. magh. b a d a r.

Bădăran ≠ gentleman, gentilom

BĂDĂRÁN adj., s. v. mitocan.

bădărán s. m., adj. m., pl. bădăráni; f. sg. bădăránă, g.-d. art. bădăránei, pl. bădăráne

BĂDĂRÁN ~i m. fam. Persoană care vădeşte lipsă de educaţie; om cu apucături grosolane; mitocan; mojic; mârlan. /cf. ung. badaró

bădărán (-ni), s.m. – Mitocan, necioplit. Mag. badaró „persoană care vorbeşte grosolan“, cu suf. -an (DAR). Cuvîntul mag. s-a păstrat în Mold. ca nume de familie (Bădărău) şi bădărău, s.n. (turtă de porumb cu brînză), termen de circulaţie restrînsă, care pare a se explica prin noţiunea intermediară de „amestecat“ sau „compus“ (Scriban). Nu sînt probabile relaţiile stabilite de Tiktin cu bade, şi de Löbel cu tc., per. bedran „licenţios“. Nici der. din ţig. bedoro „flăcău, fată“ nu pare sigură (Graur 123), bedoran „ţăran“ (primul cuvînt pare der. din mag. şi al doilea din rom.). Der. bădărancă, s.f. (femeie cu apucături grosolane, mojică); bădărănesc, adj. (grosolan, mojic); bădărănie, s.f. (grosolănie, mitocănie); bădărănos, adj. (grosolan).