HAN¹, hani, s.m. Titlu purtat, în evul mediu, de conducătorii mongoli şi preluat de suveranii multor ţări din Orient; persoană care avea acest titlu; han-tătar. – Din tc. hăn.

HAN², hanuri, s.n. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeţii (cu caii şi căruţele lor). – Din tc. han.

HAN s. (IST.) han-tătar.

HAN s. (prin Transilv.) ceardă, (Mold. şi Transilv.) făgădău, (înv.) birt, locantă, tractir. (A tras peste noapte la un ~.)

han (persoană) s. m., pl. hani

han (local) s. n., pl. hánuri

HAN² ~uri n. înv. Clădire cu camere de dormit, cu ospătărie şi cu grajduri, unde rămâneau peste noapte călătorii cu caii şi căruţele. /<turc. han

HAN¹ ~i m. ist. (în unele ţări din Orient; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al unui stat; monarh; suveran. /<turc. hăn

han