BELEÁ, belele, s.f. (Fam.) Întâmplare neprevăzută care aduce necaz; pacoste, bucluc. ♢ Expr. A da de belea = a avea o supărare, un necaz. ♦ Fiinţă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături. – Din. tc. belâ.

BELEÁ s. v. ciclu, menstruaţie, period.

BELEÁ s. v. necaz.

beleá s. f., art. beleáua, g.-d. art. belélei; pl. beléle

BEL//EÁ ~éle f. fam. Situaţie complicată şi neplăcută; bucluc; încurcătură. A intra într-o ~. ♢ A-şi găsi ~eaua (a da de ~) a o păţi (rău). [Art. beleaua; G.-D. belelei; Sil. be-lea] /<turc. belá

beleá (-éle), s.f. – Lovitură, necaz, supărare. – Mr. bilé, bileauă, megl. bilea. Tc. bela (Roesler 589; Şeineanu, II, 45; Lokotsch 194); cf. ngr. μπελιᾶς, alb. belja, bg. belja, sb. belaj. Cf. belaliu.