BETEÁLĂ s.f. 1. (Adesea fig.) Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦ Spec. Podoabă făcută din asemenea fire (pentru mirese). [Var.: peteală s.f.] 2. (Bot.) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). [Var.: peteálă s.f.] – Din ngr. petálion.

BETEÁLĂ s. (reg.) tel. (~ miresei).

beteálă s. f., g.-d. art. betélii

BETEÁLĂ f. Mănunchi de fire metalice lungi, lucioase (argintii sau aurii), cu care se împodobesc miresele. [G.-D. betelii; Sil. -tea-lă] /<ngr. petali

beteala, podoaba (reg.)

beteálă (-éli), s.f. – 1. Podoabă din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele şi-o pun în cap. – 2. Mătase de porumb. Var. peteală, betea. Ngr. πετάλιον „foiţă de aur“, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis“ (Du Cange); probabil încă un detaliu faptul că costumul tipic al ţăranului român imită moda imperială bizantină. După Cihac, II, 685 şi Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petală“. Totuşi, chiar Cihac derivă peteală din sl. petalja „nod“, ca şi cum ar fi un cuvînt diferit. Var. este un sing. refăcut, cf. Byck-Graur 29.