BÚBĂ, bube, s.f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale ţesutului celular de sub piele. ♢ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe faţă; s-a dezvăluit totul. ♢ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubuliţe dese, de natură infecţioasă, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc.: buba-mânzului = gurmă. ♦ Rană. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicată, dificilă a unei probleme. ♦ Defect, defecţiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. b u b a.

BÚBĂ s. (MED.) 1. v. rană. 2. bube dulci v. impetigo.

BÚBĂ s. v. antrax, cărbune, dalac, pelagră, pustulă malignă, variolă, vărsat.

búbă s. f., g.-d. art. búbei; pl. búbe

BÚB//Ă ~e f. 1) Umflătură purulentă, provocată de o infecţie a ţesutului celular subcutanat. ♢ ~-neagră boală molipsitoare a vitelor (transmisibilă şi omului), manifestată prin abcese pulmonare, gastrointestinale şi prin simptome de colaps; antrax; cărbune. ~e-dulci bubuliţe contagioase, care apar la copii în jurul gurii şi pe cap. S-a spart ~a s-au dat toate la iveală; au ieşit toate la suprafaţă. 2) fam. Vătămare locală a unui ţesut organic, cauzată de o traumă; rană; plagă; leziune. 3) fig. fam. Punct dificil şi delicat al unei discuţii, probleme, situaţii etc. [G.-D. bubei] /<ucr. buba

búbă (-be), s.f. – Umflătură, abces, buboi. Creaţie expresivă, cf. lat. *buba, de unde fr. bube, sp. bu(b)a, port. bouba şi pe de altă parte, gr. βουβών (Diez, Gramm., I, 91), de unde gr. μπούμπα „larvă“, alb. bubë (Cihac, II, 640); cf. şi bg., sb. buba „vierme de mătase“, rut. buba „unflătură“. Nu pare posibilă der. directă din lat., propusă de Koerting 1609, cf. Densusianu, Hlr., 365; nu este sigură nici der. din sl. propusă de DAR, datorită diferenţelor semantice. Este mai probabil să fie vorba de creaţii spontane, care coincid în multe limbi în acelaşi timp, cf. fr. bobo. Der. abubă, s.f. (dalac, bubă-neagră); buba, vb. (a avea abcese; a se molipsi de vărsat); bubat, adj. (plin de bube, care are dalac; infectat); bubat, s.n. (vărsat); bubiţă, s.f. (zgaibă; boală a cartofului); buboi, s.n. (furuncul); buboios, adj. (plin de bubă); buboşa (var. boboşa), vb. (a se umfla), pe care DAR îl leagă în mod eronat de boboş; buburos, adj. (bubos); buburoşa, vb. (a se scofîlci); bubuliţă, s.f. (zgaibă, coş); buburuz (var. buburuză, buburez, buburuţă), s.n. (cocoloş, bulgăre, grunz, orice masă rotundă mică; gărgăriţă, Coccinella septempunctata), probabil derivat pe baza suf. -ză, cum sînt coacăză, pupăză (Densusianu, Bausteine, 478, îl consideră der. de la bumb); buburuzos, adj. (granulos); bobîlcă, s.f. (amigdalită), contaminare a lui bubă cu gîlcă; bubuşlie, s.f. (boabă). După Candrea, Elementele, 407, sb. bubulijca, bubolica provine din rom. bubuliţă. Întrucît rezultatele spontane coincid adesea, buburuză prezintă o analogie cu sp. burujo, sard. boborrissina „furnică“ (Wagner 300).