CẤNTEC, cântece, s.n. 1. Şir armonios de sunete emise cu vocea sau cu un instrument; cântare, cânt. ♦ Sunete plăcute, melodioase emise de unele păsări; zumzetul plăcut al unor insecte. ♢ Cântecul lebedei = ultima operă sau ultima manifestare de valoare (a unui artist, a unui muzician, a unui scriitor etc.). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziţie literară în versuri, adesea însoţită de melodie. ♢ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conţinut patriotic, revoluţionar, care are un caracter mobilizator şi exprimă năzuinţe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiţi copiii mici. ♢ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Aşa-i cântecul = asta e situaţia. A fi cu cântec sau a-şi avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s.n.] – Lat. canticum.

CÂNTEC s. 1. (MUZ.) compoziţie, melodie, muzică, (livr.) melopee, melos, (înv.) scop, (englezism) song. (Un ~ foarte izbutit.) 2. lied. 3. (MUZ.) arie, melodie. (~ popular.) 4. v. cânt. 5. (LIT.) cântec bătrânesc v. baladă populară.

cântec s. n., pl. cântece

CÂNTE//C ~ce n. 1) Şir de sunete melodioase, emise din gură sau produse de un instrument muzical; cânt. 2) Sunete scoase de păsări şi de unele insecte; ciripit. ♢ ~cul lebedei ultima operă a unui artist. 3) Piesă de muzică vocală sau instrumentală. 4) Poezie lirică care se execută însoţită de melodie. ~ popular. ~ de leagăn. ~ de dor. ~ de lume. ♢ Aşa-i ~cul asta e situaţia. /<lat. canticum