CĂRTURÁR, cărturari, s.m. Învăţat, erudit; savant. – Din ngr. hartulários.

Cărturar ≠ necărturar

CĂRTURÁR s. v. învăţat.

cărturár s. m., pl. cărturári

CĂRTURÁR ~i m. Om învăţat. /<ngr. hartulários

cărturár (-ri), s.m. – Învăţat, persoană cultă, erudit. De la carte, prin intermediul unei der. neclare. Tocmai datorită acestei dificultăţi, se explică de obicei cu der. de la ngr. ϰαρτουλάριος „secretar, condeier“ (Densusianu, Rom., XXXIII, 276; DAR). Totuşi, semantismul este dificil şi, pe de altă parte cărturăreasă se poate explica numai plecînd de la cărţi „cărţi de joc“. Trebuie plecat probabil de la imaginea unui pl. *cărturi (la fel cu cărnuri) care, chiar fără să se fi folosit, a permis der. cu ajutorul suf. -ar. Derivările pe baza pl. sînt frecvente, cf. gînd › gînduri, › îngîndurat, timp › timpuri › timpuriu etc. V. şi înfăşura, înhăinura. – Der. cărturăreasă, s.f. (femeie care ghiceşte în cărţi); cărturăresc, adj. (cult); cărturărie, s.f. (înţelepciune).