CĂZĂTÚRĂ, căzături, s.f. 1. Faptul de a cădea. 2. (La pl.) Deşeuri. 3. (Depr.) Om sau animal bătrân şi neputincios; om degradat moraliceşte. 4. Porţiune de pădure bătrână, cu copacii doborâţi de vânt. – Cădea + suf. -ătură.

CĂZĂTÚRĂ s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, puşlama, scârnăvie, secătură.

CĂZĂTÚRĂ s. 1. cădere. (A suferit o ~ uşoară.) 2. v. babalâc. 3. mortăciune, pieritură.

căzătúră s. f., g.-d. art. căzătúrii; pl. căzătúri

CĂZĂTÚR//Ă ~i f. 1) v. A CĂDEA. 2) la pl. Parte care rămâne de la prelucrarea unei materii prime; deşeuri. 3) Om (sau animal) bătrân şi ramolit. 4) fig. Om degradat moraliceşte. /a cădea + suf. ~ătură