CATASTRÓFĂ, catastrofe, s.f. Eveniment tragic de mari proporţii, cu urmări dezastruoase; dezastru, nenorocire, calamitate; tragedie. – Din fr. catastrophe, lat. catastropha.

CATASTRÓFĂ s. v. dezastru.

catastrofá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. catastrofeáză

catastrófă s. f., g.-d. art. catastrófei; pl. catastrófe

CATASTRÓF//Ă ~e f. Eveniment tragic de mari proporţii, survenit pe neaşteptate, cu urmări dezastruoase. 2) (în tragediile antice) Punctul culminant al acţiunii. [G.-D. catastrofei] /<fr. catastrophe, lat. catastropha

CATASTROFÁ v. I. tr. (Franţuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].

CATASTRÓFĂ s.f. 1. Nenorocire mare, dezastru, calamitate; tragedie. 2. Momentul rezolvării conflictului unei tragedii clasice; deznodământ. [< fr. catastrophe, cf. gr. katastrophe – revărsare, întoarcere].

CATASTROFÁ vb. tr. a consterna, a descuraja. ♢ a produce cuiva o catastrofă. (<fr. catastropher)

CATASTRÓFĂ s. f. 1. momentul rezolvării conflictului unei tragedii clasice greceşti; deznodământ. 2. eveniment tragic, nenorocire mare, dezastru, calamitate. (<fr. catastrophe, lat. catastropha, gr. katastrophe)