CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, subst. 1. S.m. şi f. Persoană care ciopleşte, care se ocupă cu cioplitul. 2. S.n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuţitoaie. 3. S.n. Unealtă cu care potcovarul curăţă copita calului. – Ciopli + suf. -tor.

CIOPLITÓR s. v. dulgher, lemnar, pietrar, sculptor, tâmplar.

CIOPLITÓR s. cuţitoaie, (reg.) scoabă, teslă. (Cu ~ul potcovarul curăţă copita calului.)

cioplitór (persoană) s. m. (sil. -pli-), pl. cioplitóri

cioplitór (instrument) s. n. (sil. -pli-), pl. cioplitoáre

CIOPLIT//ÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Muncitor specializat în lucrări de cioplire (în piatră, în lemn etc.). /a ciopli + suf. ~tor

CIOPLIT//ÓR¹ ~oáre n. 1) Rindea cu talpa curbată, folosită pentru cioplirea lemnului. 2) Unealtă de oţel în formă de pană folosită la cioplit; daltă. 3) Unealtă cu care se curăţă copita calului. /a ciopli + suf. ~tor