CONDÉI, condeie, s.n. 1. Unealtă de scris în formă de beţişor, la care se adaptează o peniţă; toc (împreună cu peniţa). ♢ Mânuitor de condei = scriitor (talentat). ♢ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a încărca la socoteală. Dintr-un condei sau dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată. ♦ Fig. Trăsătură de condei; p. ext. moment, clipă. ♦ (Înv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru înnegrirea sprâncenelor. 2. Fig. Mod de a scrie bine, îndemânare la scris, talent scriitoricesc. ♢ Expr. A avea condei = a scrie uşor (şi bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu meşteşug; a ieşi din încurcătură printr-o întorsătură pricepută a frazei. 3. Par lung care, împreună cu lopata, formează cârma plutei. – Din ngr. kondíli.

CONDÉI s. v. cuţit, limbă, stil.

CONDÉI s. 1. v. creion. 2. (rar) stil, (Mold.) plumb. (~ cu care se scria pe tăbliţă.) 3. v. toc. 4. scris, scriitură, (pop.) slovă. (Are un ~ regulat.)

condéi s. n., pl. condéie

CONDÉ//I ~ie n. 1) Unealtă de scris în formă de beţişor, prevăzut la capăt cu un dispozitiv special pentru peniţă; toc. 2) Creion special folosit la înnegrirea sprâncenelor. 3) fig. Talent scriitoricesc. /<ngr. kondíli