STIL, stiluri, s.n. I. 1. Mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activităţii omeneşti, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; spec. totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le foloseşte un scriitor pentru a obţine anumite efecte de ordin artistic. ♦ Greşeală de stil = greşeală de exprimare constând fie dintr-o abatere de la regulile sintaxei, fie dintr-o întrebuinţare improprie a termenilor. ♦ Talentul, arta de a exprima ideile şi sentimentele într-o formă aleasă, personală. ♦ Limbaj. ♦ (Rar) Construcţia caracteristică a frazei într-o limbă. 2. Ansamblul particularităţilor de manifestare specifice unui popor, unei colectivităţi sau unui individ. ♢ Loc. adj. De stil = executat după moda unei anumite epoci din trecut. ♦ Mod, fel de a fi, de a acţiona, de a se comporta. ♢ Loc. adj. şi adv. În stil mare = (conceput sau realizat) cu mijloace deosebit de mari, cu amploare. 3. Fiecare dintre cele două principale sisteme de calculare a timpului calendaristic, între care există o diferenţă de 13 zile. ♢ Stil nou = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul gregorian. Stil vechi = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul iulian. II. Condei de metal sau de os, ascuţit la un capăt şi turtit la celălalt, cu care se scria în antichitate pe tăbliţele de ceară. III. (Bot.) Porţiune subţire şi cilindrică a pistilului, care porneşte de la ovar şi se termină cu stigmatul. [Pl. şi: (III) stile] – Din fr. style, lat. stilus.

STIL s. v. condei.

STIL s. 1. scris. (Are un ~ nervos, vioi.) 2. exprimare. (Are un ~ plastic.) 3. (rar) rostire, (fig.) condei. (~ poetic.) 4. limbaj. (~ ştiinţific.) 5. (rar) sistem. (~ pictural.) 6. fel, manieră, metodă, mod. (~ de lucru al cuiva.) 7. fel, gen, manieră, mod, modalitate, regim, sistem. (~ de viaţă.) 8. (ARHIT.) stil gotic = stil ogival; stil ogival = stil gotic.

stil s. n., pl. stíluri

STIL¹ ~uri n. 1) Mod specific de exprimare şi prezentare artistică a realităţii într-un anumit domeniu (în diferite perioade de timp). ~ în pictură. ~ în arhitectură. ~ clasic. ~ gotic. ~ naţional. 2) Ansamblu de procedee folosite într-un domeniu de activitate. ~ de conducere. ~ de înot. 3) Totalitate a mijloacelor de limbă specifice unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu sau unui anumit grup de vorbitori. ~ publicistic. ~ ştiinţific. ~ familiar. /<fr. style, lat. stylus, ngr. stýlos

STIL² ~uri n. (în antichitate) Beţişor de metal sau de os, ascuţit la un capăt şi turtit la celălalt, folosit la scrisul pe tăbliţe de ceară. /<fr. style, lat. stylus, ngr. stýlos

STIL³ ~uri n. bot. Parte a pistilului care poartă stigmatul. /<fr. style, lat. stylus, ngr. stýlos

STIL⁴ ~uri n. Sistem de socotire a timpului calendaristic. ♢ ~ vechi mod de calculare a timpului după calendarul iulian. ~ nou mod de calculare a timpului după calendarul gregorian. /<fr. style, lat. stylus, ngr. stýlos

stil de dans

stil de muzica(rock agresiv),exprima revolta,vorbeste cu cel ce asculta, trage semnale de alarma in general.

STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascuţit la vârf, cu care se scria în antichitate pe tăbliţe cerate. 2. Partea pistilului care se află deasupra ovarului şi poartă stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui conţinut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gândirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau şcolilor artistice naţionale. ♢ Figură de stil = v. figură (4) [în DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, manieră de a fi, de a purta etc. ♢ Stil de muncă = fel de a concepe munca şi de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].

ştil, ştíluri, s.n. (reg.) condei.