DÁSCĂL, dascăli, s.m. 1. (Înv.) Învăţător (la ţară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de ştiinţă; învăţat, savant. 2. Fig. Iniţiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreţ de biserică, diac, psalt, cantor. – Din bg., scr. daskal, Cf ngr. d i d á s k a l o s.

DÁSCĂL s. v. călăuză, îndrumător, povă-ţuitor, preceptor, sfătuitor, sfetnic.

DÁSCĂL s. 1. v. profesor. 2. v. învăţător. 3. v. in-stitutor. 4. (BIS.) cântăreţ, diac, paracliser, psalt, ţârcovnic, (Transilv.) cantor, făt, (înv.) eclisiarh, grămătic. (~ul îl ajută pe preot la oficierea slujbei.)

dáscăl s. m., pl. dáscăli

DÁSCĂL ~i m. 1) Cântăreţ în biserică; psalt. 2) înv. Invăţător (la ţară). 3) fig. Îndrumător într-un anumit domeniu. 4) fig. Propagator al unei concepţii, învăţături. /< bulg., sl. daskal