DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moraliceşte; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiţii sau formalităţi. – De⁴- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. d e c a d e r e.

A decădea ≠ a avansa, a evolua, a înainta, a progresa, a propăşi, a se dezvolta

DECĂDEÁ vb. 1. a regresa, (înv.) a (se) înapoia, a scădea, a scăpăta, (înv. fig.) a retrograda. (Puterea persană a ~.) 2. a se declasa, a se degrada. (A ~ din cauza băuturii.) 3. v. corupe.

decădeá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. decád, 1 pl. decădém; conj. prez. 3 sg. şi pl. decádă; ger. decăzând; part. decăzút

A DECĂDEÁ decád intranz. 1) A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a regresa. 2) A ajunge în stare de declin moral; a degrada; a se perverti; a se declasa; a se corupe; a se vicia; a degenera. /de + a cădea

DECĂDEÁ vb. II. intr. A cădea, a ajunge într-o stare inferioară, mai rea (decât înainte), a ajunge rău; a slăbi, a-şi pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ♢ A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiţii sau formalităţi. [P.i. decád. / < de- + cădea, după it. decadere].