DEMÉNT, -Ă, demenţi, -te, adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.

DEMÉNT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. nebunesc.

demént adj. m., s. m., pl. deménţi; f. sg. deméntă, pl. deménte

DEMÉN//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival (despre oameni) Care are tulburări psihice grave; ieşit din minţi; nebun; alienat. /<fr. dément, lat. demens, ~ntis

DEMÉNT, -Ă adj. 1. (adesea s.) Alienat mintal, nebun. 2. De om nebun; nebunesc. [< fr. dément, it. demente, lat. demens].