VREDNICÍE, vrednicii, s.f. 1. Calitatea de a fi vrednic; hărnicie, îndemânare; capacitate, pricepere. 2. Faptă de merit, acţiune demnă de răsplată. ♦ Vitejie. 3. Cinste. ♦ (Înv. şi arh.) Demnitate. – Vrednic + suf. -ie.

Vrednicie ≠ nevrednicie

VREDNICÍE s. 1. v. hărnicie. 2. v. capacitate.

VREDNICÍE s. v. demnitate, merit, poziţie, rang, treaptă, valoare.

vrednicíe s. f., art. vrednicía, g.-d. art. vrednicíei; pl. vrednicíi, art. vrednicíile

VREDNICÍ//E ~i f. 1) Caracter vrednic; pricepere şi îndemânare la lucru. 2) Stare de om vrednic. 3) înv. Treaptă într-o ierahie; rang. [G.-D. vredniciei] /vrednic + suf. ~ie