DESPĂRŢÍ, despárt, vb. IV. l. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcţii diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detaşa sufleteşte de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufleteşte; a renunţa la... 2. Refl. A divorţa. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. şi refl. A (se) împărţi (în două sau mai multe părţi); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire.

A (se) despărţi ≠ a (se) căsători, a (se) împreuna, a (se) reuni, a (se) uni

DESPĂRŢÍ vb. v. dezbina, învrăjbi.

DESPĂRŢÍ vb. 1. a (se) desprinde, a (se) detaşa, a (se) izola, a (se) rupe, a (se) separa. (S-a ~ de grup.) 2. v. răzleţi. 3. v. divorţa. 4. a separa, (înv. şi reg.) a despreuna, (înv.) a dezuni. (S-au luat la bătaie şi i-am ~.) 5. a (se) izola, a (se) separa, (rar) a (se) segrega, (înv. şi pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sănătoase.) 6. v. împărţi. 7. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) divide, a (se) fracţiona, a (se) împărţi, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 8. v. compartimenta. 9. v. separa.

despărţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. despártă

A SE DESPĂRŢÍ mă despárt intranz. 1) A înceta de a mai fi laolaltă sau în acelaşi loc; a se separa. 2)fig. A se detaşa sufleteşte (de cineva sau de ceva). 3) A desface căsătoria în mod legal; a rupe relaţiile de căsătorie printr-un divorţ; a divorţa. /<lat. dispartire

A DESPĂRŢÍ despárt tranz. 1) (persoane sau obiecte aflate laolaltă sau în acelaşi loc) A face să se despartă; a separa. 2) A desface în două sau în mai multe părţi; a împărţi. /<lat. dispartire