DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s.f. I. Adj. 1. (Mec.) De mişcare, de forţă; privitor la mişcare, la forţă. 2. Plin de mişcare, de acţiune, activ; care este în continuă (şi intensă) mişcare, evoluţie; care se desfăşoară rapid. ♢ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv care exprimă o acţiune ce se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândeşte. Ea îşi aminteşte. ♦ (Despre oameni) Care dovedeşte forţă vitală, putere de a se afirma şi de a acţiona; energie. II. S.f. 1. Parte a mecanicii care studiază legile mişcării corpurilor ţinând seama de masele lor şi de forţele care se exercită asupra lor. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime şi minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăţie de mişcare. ♢ Dinamica populaţiei = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unităţi de populaţie. – Din fr. dynamique.

Dinamic ≠ static, fix, stabil, imobil

DINÁMIC adj. 1. activ. (Un temperament ~.) 2. v. energic.

dinámic adj. m., pl. dinámici; f. sg. dinámică, pl. dinámice

DINÁMI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de dinamică; propriu dinamicii. Electricitate ~că. Procedeu ~. 2) Care vădeşte mişcare continuă; cu proprietatea de a se mişca permanent. Alternanţă ~că. 3) (despre persoane) Care manifestă multă forţă vitală; cu spirit de acţiune pronunţat; activ. /<fr. dynamique

DINÁMIC, -Ă adj. 1. De mişcare şi de forţă, referitor la mişcare şi la forţă. 2. Plin de mişcare, de acţiune; activ. ♦ (Fig.) Energic, întreprinzător. [Cf. fr. dynamique, it. dinamico].