DIRÉCT, -Ă, direcţi, -te, adj., s.f., adv. 1. Adj. Care duce la ţintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ♢ În linie directă = din tată în fiu, în linie dreaptă de rudenie. 2. S.f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzişuri, făţiş; nemijlocit. ♢ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetăţean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietăţii, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic şi stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzişuri, făţiş. ♢ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal şi integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporţionale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creşterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creşterea sau scăderea celeilalte de acelaşi număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus.

Direct ≠ indirect, mijlocit, ocolit, şerpuit, sinuos, mediat

DIRÉCT adj., adv. 1. adj. drept, neocolit. (Un drum ~ îl duce în sat.) 2. adv. aţă, drept, neocolit, sfoară, (pop.) oblu. (Merge ~ la el acasă.) 3. adj. nemijlocit, (rar) nemediat. (Comunicaţie, legătură ~.) 4. adv. v. pieptiş. 5. adv., adj. v. personal. 6. adj. v. făţiş. 7. adv. v. făţiş. 8. adj. v. nemijlocit.

diréct adj. m., pl. dirécţi; f. sg. diréctă, pl. dirécte

DIRÉCT² adv. 1) Fără înconjur; de-a dreptul. 2) În mod nemijlocit. ♢ A fi ~ răspunzător a răspunde personal de anumite fapte. /<fr. direct, lat. directus

DIRÉC//T¹ ~tă (~ţi, ~te) 1) Care duce la ţintă fără cotituri sau ocoluri; drept. Linie ~tă. 2) fig. Care se exprimă sau spune adevărul deschis, fără ascunzişuri. 3) Care asigură o legătură nemijlocită. Comunicaţie ~tă. 4) Care se face sau are loc fără trepte intermediare. Vot ~. Adresare ~tă. 5): Complement ~ parte secundară a propoziţiei, care determină un verb tranzitiv şi indică obiectul asupra căruia trece acţiunea. 6): Vorbire ~tă reproducere întocmai a formei şi a conţinutului vorbirii cuiva. /<fr. direct, lat. directus

DIRÉCT, -Ă adj. 1. Care duce la ţintă, drept, fără ocoluri. 2. Imediat, nemijlocit, lipsit de intermediar. 3. (Despre complemente) Care este legat nemijlocit de verb, indicând asupra cui trece acţiunea verbului respectiv. ♦ (Despre construcţii lexicale) În care cuvintele sunt aşezate în ordinea lor normală sau logică. ♦ (Despre stil) Care relatează cuvintele aşa cum au fost spuse. ♢ Întrebare directă = întrebare care se realizează printr-o propoziţie principală sau independentă. // adv. Fără înconjur, de-a dreptul, drept. [Cf. lat. directus, fr. direct].