DOR, doruri, s.n. 1. Dorinţă puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ♢ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaş. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvneşte, aspiră la ceva; năzuinţă, dorinţă. 3. Suferinţă pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinţi. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpşunilor) mănânci şi frunzele. 6. Atracţie erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără ţintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea“).

DOR s. 1. alean, nostalgie. (Cântă ca să-şi mai potolească ~ul.) 2. v. aspiraţie.

DOR s. v. durere.

dor s. n., pl. dóruri

DOR ~uri n. 1) Sentiment de melancolie produs de dorinţa de a vedea pe cineva sau ceva drag; alean; nostalgie. ~ de părinţi. 2) Suferinţă din dragoste; dorinţă de a revedea persoana iubită. A duce ~ul. 3) Gust de mâncare (sau băutură); poftă. ~ de cireşe. 4): În ~ul lelii la întâmplare; într-o doară. /<lat. dolus