DRIC, dricuri, s.n. 1. Scheletul de sus al unui car (fără roţi şi loitre). ♦ Cantitate de obiecte, materiale etc. care se poate încărca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poartă mortul la groapă; car mortuar. ♢ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfârşite; a fi într-o situaţie grea; a fi gata să eşueze. 3. Fig. (Pop.) Punct culminant al zilei, al nopţii, al unui anotimp; punct culminant al unei acţiuni care se desfăşoară în timp; miez, toi. – Din magh. dërék.

DRIC s. v. centru, cocârlă, cotigă, miez, mijloc, putere, schimbătoare, teleagă, toi.

DRIC s. 1. (TEHN.) (reg.) sandâc. (~ la căruţă.) 2. car funebru, car funerar, car mortuar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, pataşcă.

dric s. n., pl. drícuri

DRIC ~uri n. 1) Corp al unui car sau al unei căruţe, fără loitre şi roţi. 2) Trăsură folosită la transportul mortului la cimitir; car mortuar; car funebru. ♢ A fi pe ~ a) a fi pe patul de moarte; b) a fi pe punctul de a eşua. 3) flg. Punct culminant al unui fenomen în desfaşurare; toi. În ~ul iernii. /<ung. dërék