EXCEPŢIONÁL, -Ă, excepţionali, -e, adj. 1. Care face, care constituie o excepţie, care iese din comun; deosebit. 2. Foarte bun, excelent, extraordinar, remarcabil, grozav (3). ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de“, formează superlativul) Foarte, extraordinar. [Pr.: -ţi-o-] – Din fr. exceptionnel.

EXCEPŢIONÁL adj., adv. 1. adj. v. extraordinar. 2. adj. v. perfect. 3. adj. v. neobişnuit. 4. adv. v. foarte. 5. adv. v. sfâşietor.

excepţionál adj. m. (sil. -ţi-o-), pl. excepţionáli; f. sg. excepţionálă, pl. excepţionále

EXCEPŢIONÁL² adv. 1) Într-un mod care constituie o excepţie; prin excepţie. 2) (urmat de prepoziţia de, precedând adjective sau adverbe) În măsură mare; extraordinar. ~ de bun. /<fr. exceptionnel

EXCEPŢIONÁL¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care are caracter de excepţie; care constituie o excepţie. Caz ~. 2) Care se impune prin calităţile sale; excelent; unic. Calitate ~ă. Frumuseţe ~ă. [Sil. -ţi-o-] /<fr. exceptionnel

EXCEPŢIONÁL, -Ă adj. 1. Care este, care face, care constituie o excepţie. ♦ Care iese din comun; deosebit. 2. Foarte bun, extraordinar, minunat, excelent. [Pron. ecs-cep-ţi-o-, var. escepţional, -ă adj. / cf. fr. exceptionnel].