PERFÉCT, -Ă, perfecţi, -te, adj., s.n. I. Adj. 1. Care întruneşte în gradul cel mai înalt toate calităţile cerute; desăvârşit. ♢ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile faţă de distanţele dintre ele, nu exercită forţe de atracţie una asupra alteia şi care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S.n. Timp al verbului care exprimă o acţiune petrecută şi încheiată în trecut; trecut. ♢ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acţiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acţiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acţiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut. – Din lat. perfectus, germ. perfekt.

Perfect ≠ imperfect, nedesăvârşit

PERFÉCT adj., interj., s. 1. adj. desăvârşit, excepţional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, splendid, sublim, superb, (înv.) săvârşit. (O interpretare ~.) 2. adj. v. ireproşabil. 3. adj. desăvârşit, sfânt. (~ nevinovăţie!) 4. adj. v. absolut. 5. interj. v. bravo! 6. s., adj. (GRAM.) v. trecut. 7. s. (GRAM.) perfectul simplu = (înv.) timpul săvârşit.

perféct adj. m., pl. perfécţi; f. sg. perféctă, pl. perfécte

perféct s. n., pl. perfécte

PERFÉCT¹ n. lingv. Ansamblu de forme verbale care exprimă o acţiune efectuată şi terminată până la momentul vorbirii; trecut. /<lat. perfectus, germ. Perfekt

PERFÉCT² adv. 1) Foarte bine; excelent. 2) (în replici) De acord; aşa este; exact. /<lat. perfectus, germ. Perfekt

PERFÉC//T³ ~tă (~ţi, ~te) Care corespunde tuturor cerinţelor; lipsit de defecte; desăvârşit; ireproşabil; absolut; complet; impecabil. ♢ Număr ~ număr întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. A avea ~tă dreptate a avea dreptate deplină. /<lat. perfectus, germ. Perfekt

PERFÉCT, -Ă adj. Care are toate calităţile; desăvârşit. // adv. De acord; foarte bine, excelent. // s.n. (Gram.) Timp al verbului care arată o acţiune petrecută şi încheiată în trecut. [< lat. perfectus, cf. it. perfetto, fr. parfait].