FÁLNIC, -Ă, falnici, -ce, adj. Care impune prin proporţii, grandoare; măreţ, impunător, grandios; care impune prin aspect, frumuseţe, ţinută; semeţ, mândru. ♦ Vestit, renumit. – Fală + suf. -nic.

Falnic ≠ nearătos

FÁLNIC adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megalo-man, mândru, orgolios, semeţ, trufaş, ţanţoş, vanitos.

FÁLNIC adj. 1. grandios, impozant, impresionant, impunător, maiestuos, măreţ, semeţ, splendid, (livr.) magnific, (pop.) mândru, (înv. şi reg.) fălos, (fig.) trufaş. (Vârfurile ~ ale munţilor.) 2. v. frumos. 3. glorios, strălucit, (înv.) fălos. (Un ~ viitor.)

fálnic adj. m., pl. fálnici; f. sg. fálnică, g.-d. art. fálnicei, pl. fálnice

FÁLNI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care manifestă fală; plin de sine; încrezut; mândru; fudul; măreţ; îngâmfat; înfumurat; semeţ. 2) Care are o ţinută impresionantă; cu aspect senzaţional. 3) (despre persoane) Care denotă demnitate şi mândrie; plin de demnitate şi mândrie; trufaş; semeţ. /fală + suf. ~nic