GÁIŢĂ¹, gaiţe, s.f. 1. Pasăre înrudită cu corbul, de mărimea unei ciori, cu penajul brun-roşcat, cu dungi albastre şi negre pe aripi, cu coada neagră, care poate imita sunetele scoase de alte păsări (Garrulus glandarius). ♢ Gaiţă de munte = alunar. 2. Epitet dat unei persoane care vorbeşte mult şi fără rost. [Pr.: ga-i-] – Cf. bg., scr. g a l i c a.

GÁIŢĂ² s.f. (Reg.) Petrol lampant. ♦ Lampă ţărănească cu petrol. [Pr.: gai-] – Din gaz (după opaiţ).

GÁIŢĂ s. v. flecară, gaz, guralivă, limbută, palavragioaică, petrol, lampant, vorbă-reaţă.

GÁIŢĂ s. (ORNIT.) 1. (Garrulus glandarius) (Bucov.) galiţă, ghindar, (Transilv.) matieş, (Transilv. şi Ban.) zaică, (Transilv.) zăicoi. 2. gaiţă-de-munte (Nucifraga caryocatactes) = alunar, (Mold. şi Bucov.) nucar.

gáiţă s. f. (sil. ga-i-), g.-d. art. gáiţei; pl. gáiţe

GÁIŢ//Ă ~e f. 1) Pasăre sedentară de talie medie, cu penaj pestriţ, viu colorat, care poate imita sunetele scoase de alte păsări. ♢ ~ de munte pasăre de munte sedentară, cu cioc puţin încovoiat spre vârf, cu coadă lungă şi cu penaj negru (care se hrăneşte cu alune, ghindă, seminţe de conifere etc.); alunar; nucar. 2) fig. fam. Persoană, mai ales femeie, care vorbeşte mult şi fără rost. [Sil. ga-i-] /Din gaie