OSS Suport OpenSuse Ubuntu Mandriva Firefox openOffice Gimp 7 zip Thunderbird

 
Dicţ[email protected]

Cauta un cuvânt:

galerie. 5 rezultate gasite
GALERÍE, galerii, s.f. 1. Coridor subteran în formă de tunel care permite accesul minerilor la zăcământ şi îngăduie executarea lucrărilor miniere. 2. Canal subteran de comunicaţie care face legătura între două puncte ale unei lucrări hidrotehnice. 3. Coridor subteran (adesea ramificat) pe care şi-l sapă unele animale pentru a le servi ca adăpost. 4. Coridor lung (şi boltit) situat în interiorul sau în afara unei clădiri, servind ca element de legătură sau ca loc de plimbare. 5. Muzeu, secţie a unui muzeu sau sală într-o expoziţie ori într-un muzeu, în care sunt expuse mai ales opere de pictură şi de sculptură. ♦ Serie de tablouri expuse; p. ext. serie de portrete descrise într-o operă (literară). 6. Magazin în care se vând opere de artă; p. gener. (la pl.) magazin cu caracter universal. 7. Balconul dintr-o sală de spectacole cu mai multe nivele situat la nivelul cel mai înalt; (fam.) spectatorii de la acest balcon; p. ext. publicul care manifestă zgomotos la un spectacol, la o adunare, la o întrunire etc. ♢ Expr. A face galerie = a manifesta zgomotos în semn de aprobare, de încurajare (în cursul unui spectacol, al unei întreceri sportive etc.). 8. Bară de lemn sau de metal de care se atârnă perdelele. 9. Un fel de tavă de metal care se pune în faţa sobei ca să nu cadă cărbunii din sobă pe duşumea. – Din fr. galerie. Cf. it. g a l l e r i a, germ. G a l e r i e.
GALERÍE s. 1. (înv.) tindă. (~ la o casă.) 2. (glu-meţ) cucurigu. (~ la teatru.) 3. (Transilv. şi Ban.) ştioalnă, (prin Transilv.) ştrec. (~ de mină.)
galeríe s. f., art. galería, g.-d. art. galeríei; pl. galeríi, art. galeríile (sil. -ri-i-)
GALERÍ//E ~i f. 1) Drum subteran în formă de coridor lung, care permite accesul minerilor la zăcământ. 2) Loc de plimbare sau de trecere dintr-o clădire în alta, având o formă boltită, mai mult lungă decât largă, şi fiind acoperit cu sticlă sau cu un material transparent. 3) Muzeu sau secţie a unui muzeu unde sunt expuse opere de pictură şi de sculptură; colecţie de opere de artă. 4) Bară (de lemn sau de metal) de care se atârnă perdelele. 5) Canal subteran săpat de unele animale. 6) Balcon situat la cel mai înalt nivel într-o sală de teatru. 7) Spectatorii aşezaţi pe locurile unui astfel de balcon. 8) fam. Public (aşezat, de obicei, în urma unei săli de spectacole) care se manifestă zgomotos în timpul reprezentaţiei. ♢ A face ~ a se purta agitat la o manifestare (în semn de aprobare, încurajare etc.). 9) Succesiune de elemente omogene; şir; serie. ~a personajelor. [G.-D. galeriei] /<fr. galerie, it. galleria
GALERÍE s.f. 1. Formă de relief carstic reprezentată printr-o cavitate subterană, îngustă şi alungită, săpată prin eroziune. ♦ Excavaţie minieră (în formă de tunel) executată pentru a permite accesul la un zăcământ. 2. Canal de legătură între două puncte ale unei lucrări hidroelectrice. 3. Muzeu, sală unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de artă. 4. Ultimul balcon (cel mai de sus) al sălilor de spectacol. ♦ (Fam.) Spectatorii care stau la galerie; (p. ext.) publicul care participă la un meci, la un spectacol. ♢ A face galerie = a manifesta zgomotos la un spectacol. 5. Platformă de dimensiuni mici aflată la prora sau la pupa unei nave. [Gen. -iei. / cf. fr. galerie, lat galeria, germ. Galerie].
Baza de date folosita este sub licenţă GPL şi a fost preluată de pe dexonline.ro. Ea poate fi downloadată de aici sau de aici



Jocuri