GHIÓC¹, ghioci, s.m. (Bot.; reg.) Albăstrea. – Et. nec.

GHIÓC², ghiocuri, s.n. Gen de melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porţelan, care trăiesc în mările calde (Cypraea); p. restr. cochilia acestor melci, întrebuinţată ca ornament sau pentru preziceri asupra viitorului cuiva. ♢ Expr. A da cu ghiocul sau a căta (cuiva) în ghioc = a ghici (cuiva) cu ajutorul ghiocului. – Lat. *cloca (=cochlea).

GHIÓC s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriţă, vineţea, vineţică.

GHIÓC s. (BOT.; Centaurea phrygia) (reg.) dioc, smoc, zglăvoc, floarea-florilor.

ghióc (bot. ) s. m., pl. ghióci

ghióc (zool. ) s. n., pl. ghiócuri

GHIÓC ~uri n. 1) Melc de mare cu cochilia ovală, albă şi lucioasă. 2) Cochilia acestui melc folosită ca podoabă sau pentru ghicit. ♢ A da cu ~ul (sau a căuta (cuiva) în ~) a ghici cu ghiocul. /<lat. cloca