GRÁBNIC, -Ă, grabnici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se grăbeşte, care arată grabă; care se întâmplă repede, pe neaşteptate; care nu poate aştepta, nu poate întârzia, care trebuie făcut fără întârziere. Mers grabnic. Moarte grabnică. Treabă grabnică. – Grabă + suf. -nic.

Grabnic ≠ încet

GRÁBNIC adj., adv. 1. adj. v. iute. 2. adv. v. iute. 3. adv. v. imediat. 4. adv. v. curând. 5. adj., adv. v. prompt. 6. adj. v. urgent.

grábnic adj. m., pl. grábnici; f. sg. grábnică, pl. grábnice

GRÁBNI//C ~că (~ci, ~ce) şi adverbial 1) (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte grabă; cu grabă. 2) Care trebuie realizat cât mai degrabă; de neamânat; urgent. /grabă + suf. ~nic