GRAŢIÁ, graţiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parţială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de şeful statului. [Pr.: -ţi-a] – Din fr. gracier. Cf. it. g r a z i a r e.

A graţia ≠ a condamna

GRAŢIÁ vb. (JUR.) (înv.) a pardona. (A ~ un condamnat.)

graţiá vb. (sil. -ţi-a), ind. prez. 1 sg. graţiéz, 3 sg. şi pl. graţiáză, 1 pl. graţiém (sil. -ţi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. graţiéze; ger. graţiínd (sil. -ţi-ind)

A GRAŢI//Á ~éz tranz. (condamnaţi) A scuti de pedeapsă printr-o graţiere. /<fr. gracier

GRAŢIA vb. tr. A suspenda executarea pedepsei unui condamnat sau a o comuta în alta mai uşoarĂ?. -Din fr. Gracier, it. Graziare

GRAŢIÁ vb. I. tr. A ierta un condamnat de pedeapsă. [Pron. -ţi-a, p.i. 3,6 -iază, ger, -iind. / < fr. gracier, it. graziare].