GREŞEÁLĂ, greşeli, s.f. Faptă, acţiune etc. care constituie o abatere (conştientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (şi care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acţiuni etc. ♢ Loc. adv. Fără greşeală = perfect. Din greşeală = fără voie, involuntar, neintenţionat. – Greşi + suf. -eală.

Greşeală ≠ corectitudine

GREŞEÁLĂ s. 1. v. vină. 2. v. păcat. 3. eroare, incorectitudine, inexactitate. (O ~ de calcul.)

GREŞEÁLĂ s. v. cusur, defect, deficienţă, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scă-dere, slăbiciune, viciu.

greşeálă s. f., g.-d. art. greşélii; pl. greşéli

GREŞ//EÁLĂ ~éli f. Încălcare conştientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; eroare. ~eli în vorbire. ~ de tipar. ♢ Din ~ din neatenţie; din întâmplare. [G.-D. greşelii] /a greşi + suf. ~eală

greseala