GROTÉSC, -Ă, groteşti, adj., GROTÉSC s.n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural, neobişnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ♢ (Substantivat, n.) Grotescul unei situaţii. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostază estetică reflectând realitatea în forme fantastice, bizare, disproporţionate, caricaturale. 2. S.n. Corp de literă de tipar fără picioruşe, format din arce şi segmente de dreaptă de aceeaşi grosime. – Din fr. grotesque.

Grotesc ≠ sublim

GROTÉSC adj. v. buf.

grotésc adj. m., f. grotéscă; pl. m. şi f. grotéşti

grotésc s. n.

GROTÉ//SC² ~scă (~şti) Care stârneşte râsul; de un comic exagerat; burlesc. /<fr. grotesque, it. grottesco

GROTÉSC³ ~uri n. Categorie a esteticii, care reflectă realitatea în forme caricaturale, bizare, voit disproporţionale. /<fr. grotesque, it. grottesco

GROTÉSC¹ n. Corp de literă de tipar având linii de grosime egală şi fără talpă. /<fr. grotesque, it. grottesco

GROTÉSC s.n. (Poligr.) Literă de tipar fără picioruşe, formată din combinaţii cu arce şi segmente de dreaptă. [< fr. grotesque].

GROTÉSC, -Ă adj. De un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. // s.n. 1. Categorie estetică prin care se defineşte contrariul sublimului, caracterul a ceea ce este grotesc. 2. Gen de ornamentaţie de origine romană, reintrodus în epoca Renaşterii, constând într-o decoraţie fantastică, pictată sau sculptată, alcătuită din motive geometrice vegetale, animale şi personaje (bizare) îmbinate cu arabescuri. [Cf. fr. grotesque, it. grottesco < grotta – peşteră].

GROTESC, â��Ă� I. adj. De un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. II. s. n. 1. Categorie esteticĂ� reflectând realitatea, contrar sublimului, în forme fantastice, bizare, monstruoase. 2. Gen de ornamentaţie de origine romanĂ�, reintrodus în epoca Renaşterii, din picturĂ� sau sculpturĂ� decorativĂ� cu figuri groteşti. 3. LiterĂ� de tipar fĂ�rĂ� picioruşe, din combinaţii cu arce şi segmente de dreaptĂ�. III. s. f. (teatru) Gen de comedie. -Din fr. Grotesque, it. Grottesco