IDEÁL, -Ă, ideali, -e, adj., IDEÁL, idealuri, s.n. 1. Adj. Care atinge perfecţiunea; perfect, desăvârşit. 2. Adj. Care ţine de domeniul ideilor, privitor la gândire; care există numai în mintea, în închipuirea omului; spiritual, imaterial. 3. S.n. Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conştient şi metodic năzuinţele şi activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt şi mai greu de ajuns al perfecţiunii într-o direcţie. [Pr.: -de-al] – Din fr. idéal, lat. idealis.

Ideal ≠ imperfect, material, real

IDEÁL adj. 1. v. perfect. 2. v. pur. 3. (FILOZ.) imaterial, spiritual. (Elemente materiale şi ~.) 4. (FILOZ.) mintal, subiectiv.

ideál adj. m. (sil. -de-al), pl. ideáli; f. sg. ideálă, pl. ideále

ideál s. n. (sil. -de-al), pl. ideáluri

IDEÁL² ~uri n. 1) Reprezentare sau întruchipare a unui tip perfect. 2) Scop suprem (şi greu de atins) către care tinde cineva în viaţă sau într-un domeniu de activitate. [Sil. -de-al] /<lat. idealis, fr. idéal

IDEÁL¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care atinge culmea perfecţiunii; desăvârşit sub toate aspectele. 2) Care ţine de domeniul ideilor; existent numai în închipuirea omului, în imaginaţie; imaginar; ireal; fantastic; fictiv. [Sil. -de-al] /<lat. idealis, fr. idéal

IDEÁL, -Ă adj. 1. Referitor la o idee sau la ideaţie; de idei; care nu există sau nu poate exista decât în gândire; creat de gândire. 2. Perfect, desăvârşit; model. // s.n. 1. Model considerat perfect; perfecţiune pe care încearcă s-o imite un artist, un poet etc. 2. Scop suprem al existenţei, al activităţii cuiva sau a ceva. 3. (Mat.) Mulţime de elemente ale unui inel pentru care atât diferenţa dintre două elemente, cât şi produsul dintre un element al inelului şi un element al ei sunt tot elemente ale mulţimii. [Pron. -de-al, pl.s. -luri, -le. / cf. lat. idealis, fr. idéal, it. ideale].