ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A duce sau a ajunge până la sfârşit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârşi, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ♢ Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârşit, pe sfârşite. ♢ Expr. (Tranz.) Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă! Isprăveşte odată! = taci! termină! (Refl.) S-a isprăvit = a) ai dreptate, aşa e; b) nu mai e nimic de făcut. 2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ♢ Refl. S-a isprăvit cu el. – Din sl. ispraviti.

A isprăvi ≠ a începe

ISPRĂVÍ vb. v. căpăta, distruge, dobândi, izbuti, înfăptui, nimici, obţine, potopi, prăpădi, primi, realiza, reuşi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

ISPRĂVÍ vb. 1. v. termina. 2. v. încheia. 3. a epuiza, a încheia, a sfârşi, a termina, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 4. a încheia, a închide, a sfârşi, a termina. (Să ~ discuţia.) 5. v. ieşi. 6. v. consuma. 7. v. absolvi. 8. v. expira.

isprăví vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. isprăvésc, imperf. 3 sg. isprăveá; conj. prez. 3 sg. şi pl. isprăveáscă

A ISPRĂV//Í ~ésc tranz. 1) (acţiuni) A duce până la capăt; a sfârşi; a termina; a încheia; a dovedi. 2) A face să se isprăvească. [Sil. is-pră-] /<sl. ispraviti

A SE ISPRĂV//Í mă ~ésc intranz. 1) A ajunge până la capăt; a se sfârşi; a se termina; a se încheia. 2) pop. A înceta să mai existe; a se pierde; a se prăpădi. /<sl. ispraviti