JONCŢIUNE, joncţiuni, s.f. Legătură, unire; (concr.) locul unde se realizează legătura, unirea unor părţi, unor elemente etc. ♦ (Electron.) Zonă de contact între două regiuni cu mecanisme diferite de conducţie ale unui semiconductor, între doi semiconductori sau între un metal şi un semiconductor. ♦ (Lingv.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele unei propoziţii sau fraze, care constă în legarea lor prin cuvinte ajutătoare. ♦ (Mil.) Loc unde se realizează legătura dintre flancurile dispozitivelor de luptă a două unităţi militare. [Pr.: -ţi-u-] – Din fr. jonction.

JONCŢIÚNE s. împreunare, unire. (~ a două armate.)

joncţiúne s. f. (sil. jonc-ţi-u-), g.-d. art. joncţiúnii; pl. joncţiúni

JONCŢIÚN//E ~i f. 1) Punere în contact a unor părţi, elemente sau lucruri. 2) Loc unde se realizează acest contact; punct de legătură. [Sil. jonc-ţi-u-] /<fr. jonction, lat. jonctio

JONCŢIÚNE s.f. Legătură, unire. ♦ (Concr.) Locul unde se face o legătură; junctură. [Pron. -ţi-u-. / cf. fr. jonction, lat. junctio].