JURÁ, jur, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ. ♢ Tranz. A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziţie sau o mărturie. ♢ Refl. A promite prin jurământ. 2. Refl. (Pop.) A se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate). 3. Tranz. (Pop.) A ruga pe cineva cu stăruinţă; a implora, a conjura. – Lat. jurare.

JURÁ vb. (înv.) a se făgădui, a se jurui, a sufleţi. (Se ~ că e cum spune.)

JURÁ vb. v. afurisi, blestema, conjura, implora.

jurá vb., ind. prez. 1 sg. júr, 3 sg. şi pl. júră

A SE JURÁ mă jur intranz. 1) A se angaja prin jurământ; a jurui. 2) A se lega prin jurământ pentru a confirma unele afirmaţii; a se afurisi. /<lat. jurare

A JURÁ jur 1 tranz. 1) A promite prin jurământ. ~ fidelitate. 2) (probitatea unor depoziţii, mărturii) A confirma la judecată prin jurământ. 3) pop. (persoane) A ruga cu multă stăruinţă; a implora; a conjura. 2. intranz. A presta un jurământ. /<lat. jurare

júră! interj. (reg.) vino! haide!.