LÁTURĂ, laturi, s.f. 1. Parte laterală, margine a unui obiect. ♦ Spec. Fiecare dintre cele două părţi laterale ale corpului unei fiinţe, în dreptul coastelor. ♦ Parte, sens, direcţie. ♢ Loc. adv. În lături = la o parte, într-o parte. Pe lături = într-o parte şi în alta. Pe de lături = alături, pe lângă; fig. pe ocolite, indirect. ♢ Loc. prep. Pe de lăturile... = pe marginile... ♢ Expr. A (nu) se da în lături = a (nu) ezita să facă sau să spună ceva. ♦ (Înv. şi pop.) Bucată, zonă de la marginea unei întinderi de pământ, a unui ţinut. ♢ Expr. A bate laturile = a umbla fugar. 2. Aspect sub care se poate prezenta sau sub care poate fi analizat un lucru. 3. Fiecare dintre semidreptele care formează un unghi sau dintre liniile care mărginesc un poligon. [Pl. şi: lături. – Var.: láture s.f.] – Lat. *latora (= latera, pl. lui latus, -eris).

LĂTURÁ vb. I v. alătura.

LÁTURĂ s. v. regiune, ţinut.

LÁTURĂ s. 1. (GEOM.) (înv.) plasă. (~ a unui poligon.) 2. v. muchie. 3. extremitate, margine, parte. (Doarme pe ~ dreaptă a patului.) 4. v. coastă. 5. v. parte. 6. v. aspect.

látură s. f., art. látura, g.-d. art. láturii; pl. láturi (şi lături în expr.: în lături)

LÁTUR//Ă ~i f. 1) Parte laterală a unui obiect; margine. 2) Fiecare dintre cele două părţi laterale ale corpului omenesc. 3) Direcţie a unei mişcări (în spaţiu sau în timp). ♢ În lături la o parte; într-o parte. 4) Aspect sub care poate fi privit un lucru. 5) Fiecare dintre liniile care mărginesc o figură geometrică sau dintre semidreptele care formează un unghi. [G.-D. laturii] /<lat. latora

latura volutionala exagwerata, se refera la o persoana cu vointa exagerata (ex: paranoidul)

latura volutionala diminuata; apare de ex. in formele grave de depresie