MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s.m. şi f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de“). Mulţumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calităţile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calităţile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaş. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreţ. II. S.m. şi f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecţiune deosebită; drag, iubit. – Din sl. mondrŭ „înţelept“.

Mândru ≠ modest

Mândru ≠ modest, simplu, servil, slugarnic, umil, umilit, pocit, urât

MÂNDRU adj. v. arătos, bun, capabil, chipeş, competent, destoinic, dotat, experimentat, falnic, frumos, grandios, impozant, impresionant, impunător, încercat, înţelept, înzestrat, maiestos, măreţ, minunat, pregătit, priceput, semeţ, splendid, strălucitor, valoros, versat, vrednic.

MÂNDRU adj. 1. v. demn. 2. semeţ, ţanţoş, (pop.) dârz, fălos. (Un mers ~.) 3. v. îngâmfat. 4. v. trufaş.

mândru adj. m., s. m., art. mândrul, pl. mândri, art. mândrii; f. sg. mândră, g.-d. art. mândrei, pl. mândre

MÂNDR//U² ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană care se află în relaţii de dragoste cu altă persoană de sex opus; iubit. /<sl. mondru

MÂNDR//U¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care are sentimentul demnităţii şi onoarei; demn. 2) Care are o părere exagerată despre calităţile sale; plin de sine; încrezut; îngâmfat; înfumurat; fudul; falnic; semeţ; măreţ. 3) Care este cuprins de un sentiment de satisfacţie (ca urmare a unui succes, a unei reuşite sau a unei victorii). 4) Care inspiră admiraţie; plin de semeţie. /<sl. mondru

mandru ,falos, laudalos,fudul, serios