MANDÍBULĂ, mandibule, s.f. 1. Maxilar inferior (şi la om şi la animale). 2. Fiecare dintre cele două părţi ale ciocului păsărilor. ♦ Fiecare dintre cele două părţi chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.

MANDÍBULĂ s. (ANAT.) 1. maxilar inferior. (~ la vertebrate.) 2. falcă, maxilar. (~ la insecte şi crustacee.)

mandíbulă s. f., g.-d. art. mandíbulei; pl. mandíbule

MANDÍBUL//Ă ~e f. 1) (la om şi la animale) Maxilar inferior. 2) Fiecare dintre cele două părţi ale ciocului păsărilor. 3) (la insecte) Fiecare dintre cele două părţi ale aparatului bucal, servind la supt, mestecat sau înţepat. /<fr. mandibule

MANDÍBULĂ s.f. 1. Falcă, maxilar (în special, cel inferior). 2. Fiecare dintre cele două părţi ale ciocului păsărilor. 3. Organ din aparatul bucal al unor insecte cu care acestea taie frunzele sau îşi sfâşie prada. [Cf. fr. mandibule, lat. mandibula].