MANTÁ, mantale, s.f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ♢ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-şi întoarce mantaua după vânt a-şi schimba atitudinea după împrejurări. A-şi găsi mantaua (cu cineva) = a o păţi (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliş care serveşte pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptuşeşte cochilia; palium. – Cf. pol., ucr., m a n t a.

MÁNTĂ, mante, s.f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

MANTÁ s. v. mantie.

MÁNTĂ s. v. mantie.

MANTÁ s. 1. (Transilv. şi Ban.) căpeneag. (O ~ ţărănească.) 2. v. impermeabil. 3. (ANAT.) palium. (~ la moluşte.)

mantá s. f., art. mantáua, g.-d. art. mantálei; pl. mantále

mántă s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte

MANTÁ ~le f. 1) Haină lungă şi largă, confecţionată din stofă groasă (de obicei, impermeabilă), care se îmbracă deasupra pe vreme rea. ~ de ploaie. ~ soldăţească. ♢ A-şi găsi ~ua cu cineva a avea mult de lucru cu cineva până a izbuti să facă ceva. A feşteli ~ua cuiva a strica reputaţia cuiva. A-şi întoarce ~ua după vânt a-şi schimba părerea, atitudinea după împrejurări. 2) înv. Haină lungă şi largă, fără mâneci, care se purta peste altă îmbrăcăminte; mantie. 3) Înveliş protector al unei piese sau al unui sistem tehnic. [Art. mantaua; G.-D. mantalei] /cf. pol., ucr. manta

MÁNTĂ s.f. Pelerină lungă şi largă care se purta peste celelalte haine; mantie. [< fr. mante].

MANTÁ s.f. 1. Haină lungă care se poartă peste celelalte haine pentru a apăra de frig, de ploaie etc. ♦ Mantă. 2. Îmbrăcăminte de tablă, de material plastic etc. care protejează un sistem tehnic. 3. Membrană care secretă cochilia la moluşte; palium (3). [< fr. manteau].