MÁRMURĂ, (2, rar) marmuri, s.f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli şi lustrui, întrebuinţată la lucrări de sculptură şi arhitectură. ♢ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent faţă de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită şi lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Var.: mármoră s.f., (înv.) mármor s.n.] – Lat. marmor, -oris.

MÁRMURĂ s. v. antrax, cărbune, dalac, porţelan, pustulă, malignă.

mármură s. f., g.-d. art. mármurii; (sorturi, blocuri, statui) pl. mármuri

MÁRMUR//Ă ~i f. 1) Rocă calcaroasă dură, de diferite culori, care, prin şlefuire, capătă aspect lucios şi neted, fiind folosită în construcţie şi ca material pentru sculptură. ♢ A rămâne de ~ a încremeni pe loc; a înmărmuri. A fi de ~ (sau a fi rece ca ~a sau ca o ~) a fi indiferent, nepăsător, rece faţă de orice. 2) Bloc sau sculptură din asemenea material. [G.-D. marmurii] /<lat. marmor, ~oris

MÁRMURĂ s.f. Rocă calcaroasă cristalină care se poate tăia şi lustrui uşor, folosită în lucrări de construcţie, la executarea obiectelor de artă etc. [Pl. -ri, -re, var. marmoră s.f., marmor s.n. / < lat. marmor, it. marmore].