MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p.ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbaţi, de bărbaţi. ♦ Gen masculin (şi substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de fiinţe de sex bărbătesc, precum şi nume de lucruri care, prin tradiţie sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de acelaşi sex. ♦ (Gram.) Care aparţine genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p.ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.

Masculin ≠ feminin

MASCULÍN adj. 1. v. bărbătesc. 2. bărbătesc, mascul. (Flori ~.)

masculín adj. m., pl. masculíni; f. sg. masculínă, pl. masculíne

MASCULÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de mascul; propriu masculului. ♢ Gen ~ gen gramatical care cuprinde fiinţele de gen bărbătesc şi numele de obiecte considerate prin tradiţie ca făcând parte din această categorie. 2) (despre substantive, adjective etc.) Care ţine de genul bărbătesc; propriu genului bărbătesc. 3) (despre rime, versuri) Care are accent pe ultima silabă. /<lat. masculinus, fr. masculin

MASCULÍN, -Ă adj. 1. De mascul; bărbătesc. ♢ Gen masculin = formă pe care o ia un cuvânt (substantiv, pronume etc.) pentru a denumi o fiinţă sau un lucru considerat de sex bărbătesc sau care este în legătură cu un astfel de nume. 2. (Despre rime) Care rimează pe ultima silabă accentuată. [Cf. fr. masculin, lat. masculinus].