MATRIŢÁ, matriţez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matriţe. – Din matriţă.

MATRÍŢĂ, matriţe, s.f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele într-o tipografie. – Din germ Matrize.

MĂTRÍŢĂ, mătriţe, s.f. Plantă acvatică cu tulpină filiformă, cu frunze înguste verzi, care se înnegresc prin uscare (Zannichellia palustris). – Cf. m ă t r e a ţ ă.

MĂTRÍŢĂ s. v. granat, spilcuţă.

matriţá vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. matriţéz, 3 sg. şi pl. matriţeáză

matríţă s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. matríţei; pl. matríţe

mătríţă s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. mătríţei; pl. mătríţe

A MATRIŢ//Á ~éz tranz. (materiale) A prelucra cu matriţa. /Din matriţă

MATRÍŢ//Ă ~e f. 1) Unealtă folosită la modelarea prin deformare plastică sub presiune a unor materiale. 2) Formă în care se toarnă caracterele tipografice. /<germ. Matrize

MATRÍŢĂ s.f. 1. Unealtă în care s-a executat negativul formei care urmează să fie dată unui material prin deformare plastică sub presiune. 2. (Poligr.) Formă de turnat literele. 3. V. matrice [în DN]. [< germ. Matrize].

MATRIŢÁ vb. I. tr. A prelucra (un material) la forjă, în matriţă. [< germ. matrizieren].