MÉŞTER, -Ă, meşteri, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care are şi practică o meserie; (în special) meseriaş cu calificare superioară, care are, de obicei, sarcina de a îndruma şi alţi lucrători şi de a conduce o secţie productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ♢ Expr. Meşter-strică (şi drege de frică), se spune despre un meseriaş prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajaţii săi). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S.m. şi f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoană) care posedă multe cunoştinţe. 3. S.m. şi f. (Astăzi rar) Persoană care a adus contribuţii (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. meşter.

MÉŞTER s., adj. 1. s. v. maistru. 2. adj. v. îndemînatic.

MÉŞTER s. v. faurmaur, maestru, meseriaş, meştergrindă, meşteşugar.

méşter s. m., adj. m., pl. méşteri; f. sg. méşteră, g.-d. art. méşterei, pl. méştere

MÉŞTER ~i m. 1) Persoană specializată într-o meserie. ~-tâmplar. 2) Muncitor calificat care îndrumă alţi muncitori sau care conduce un sector de producţie; maistru. 3) Persoană care dă dovadă de pricepere, de iscusinţă într-un anumit gen de activitate. /<ung. mester