MIRÁ², mirez, vb. I. Refl. (Franţuzism înv.) A se privi în sau ca într-o oglindă; a se oglindi. – Din fr. mirer.

MIRÁ¹, mir, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ♢ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine ştie unde, undeva. Te miri cum = nu se ştie cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ţi se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-şi manifesta surprinderea, nedumerirea, admiraţia. 2. Refl. A nu-şi da seama, a se întreba. – Lat. mirari.

MÍRĂ, mire, s.f. 1. Riglă cu diviziuni speciale, care serveşte la măsurarea indirectă a distanţelor sau a înălţimilor. 2. Cătare (la armă). 3. Imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora. – Din fr. mire.

MÍRĂ s. 1. v. cătare. 2. miră hidrometrică v. limnimetru. 3. (FIZ.) imagine de reglaj. (~ la TV.)

MÍRĂ s. v. benzoe, mireasă, smirnă.

MIRÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoşa, îngrozi, înspăimânta, oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta, tremura, zgudui.

MIRÁ vb. a (se) nedumeri, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă ...)

mirá (a uimi) vb., ind. prez. 1 sg. mir, 3 sg. şi pl. míră

mirá (a se oglindi) vb., ind. prez. 1 sg miréz, 3 sg. şi pl. mireáză

míră s. f., g.-d. art. mírei; pl. míre

MÍR//Ă ~e f. 1) Riglă gradată folosită în topografie. 2) Cătare la armă. 3) Imagine de reglaj (la televizor). /<fr. mire

A SE MIR//Á² mă ~éz intranz. înv. A se privi (îndelung) în oglindă; a se oglindi. /<fr. mirer

A SE MIRÁ¹ mă mir intranz. A fi cuprins de admiraţie; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se minuna. ♢ Te miri unde în orice loc; oriunde. Te miri cine un om întâmplător; oricine. Te miri ce o cantitate neînsemnată; foarte puţin. /<lat. mirari

A MIRÁ mir tranz. A face să se mire; a uimi; a minuna. /<lat. mirari

MÍRĂ s.f. 1. Riglă cu diviziuni speciale care serveşte la măsurarea indirectă a distanţelor sau la măsurarea înălţimilor. ♦ Bucată de peliculă pe care sunt imprimate linii foarte fine şi luminoase, încrucişându-se în toate sensurile, şi care permite o stabilire precisă a clarităţii imaginii fotografice sub aparatul de mărit. 2. Cătare (la armă). 3. (Telev.) Imagine standardizată care serveşte la verificarea transmisiei; imagine de reglaj. [< fr. mire, cf. it. mira].

míră s.f. (înv.) gumă mirositoare produsă de un arbore din Arabia.