MUŞUROͲ, muşuroiesc, vb. IV. Tranz. A îngrămădi pământ la rădăcina unei plante, pentru a o proteja sau pentru a favoriza dezvoltarea ei. ♦ Refl. Fig. A se aduna, a se strânge, a se grămădi. [Var.: muşiroí vb. IV] – Din muşuroi¹.

MUŞURÓI¹, muşuroaie, s.n. 1. Moviliţă formată din ţărâna pe care o aruncă la suprafaţa solului furnicile, cârtiţele etc. când îşi sapă coridoarele subterane; p. ext. grup de furnici care locuiesc într-un furnicar; furnicar. 2. Grămadă de pământ adunată la rădăcina unor plante pentru a le sprijini, a le feri de vânt, de îngheţ sau pentru ale favoriza dezvoltarea. 3. (Urmat de determinări) Grămadă (mică). 4. (Reg.) Ridicătură mică de pământ; movilă, deal. [Var.: (înv. şi reg.) moşinói, moşirói, moşorói, moşurói, muşinói, muşirói, muşunói s.n.] – Lat. mus araneus.

MUŞURÓI s. v. cârtiţă, sobol.

MUŞUROÍ vb. v. grămădi, îmbulzi, îndesa, înghesui, îngrămădi.

MUŞURÓI s. 1. moviliţă. (Un ~ făcut de cârtiţe.) 2. v. furnicar. 3. v. cuib. 4. mogâldeaţă, (reg.) măguiaţă. (Un ~pe un teren şes.) 5. muşuroi înierbat v. marghilă.

muşurói s. n., pl. muşuroáie

muşuroí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. muşuroiésc, imperf. 3 sg. muşuroiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. muşuroiáscă

A SE MUŞURO//Í se ~iésc intranz. fig. (mai ales despre fiinţe) A se aduna laolaltă în număr mare; a se strânge grămadă (ca un muşuroi). /Din muşuroi

A MUŞURO//Í ~iésc tranz. (unele plante, mai ales cartoful, porumbul) A înconjura cu pământ rădăcina (asemenea unui muşuroi) pentru a favoriza dezvoltarea, a cuibări. /Din muşuroi

MUŞUR//ÓI ~oáie n. 1) Moviliţă de pământ pe care o fac cârtiţele sau furnicile în locul unde îşi au cuibul. 2) Grămăjoară de pământ adunată la baza unei plante (porumb, cartof etc.) în timpul prăşitului pentru a-i favoriza dezvoltarea. 3) Ridicătură mică de pământ (naturală sau făcută de om). /<lat. mus araneus