MUCENICÍE s.f. Viaţa de suferinţă, de chin a mucenicului² (1); p. gener. suferinţă extremă, martiriu, chin. – Mucenic² + suf. -ie.

MUCENICÍE s. martiraj, martiriu, supliciu, (rar) martir, (înv. şi pop.) patimă, (înv.) martirism, mărturie, mucenie, mucenire, strădanie. (A îndurat ~.)

mucenicíe s. f., art. mucenicía, g.-d. art. mucenicíei; (martirii, chinuri) pl. mucenicíi, art. mucenicíile

MUCENICÍE f. 1) Viaţă de mucenic. 2) fig. Tortură îndurată de cineva pentru convingerile sale; pătimire pentru un ideal; martir. /mucenic + suf. ~ie