MÚNCĂ, munci, s.f. 1. Activitate conştientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează şi controlează prin acţiunea sa schimbul de materii dintre el şi natură pentru satisfacerea trebuinţelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câştig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupaţie, îndeletnicire. 4. (Înv. şi pop.; la pl.) Torturi, cazne. ♦ Durere, suferinţă (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile naşterii. – Din sl. monka.

Muncă ≠ odihnă

MÚNCĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, schingiuire, schingiuit, suferinţă, supliciu, tortură.

MÚNCĂ s. 1. v. lucru. 2. v. activitate. 3. v. strădanie.

múncă s. f., g.-d. art. múncii; pl. munci

MÚN//CĂ ~ci f. 1) Activitate fizică sau intelectuală îndreptată spre a crea bunuri materiale şi spirituale. 2) Efort (fizic sau intelectual) în vederea atingerii unui scop. 3) Lucru realizat printr-o activitate. 4) înv. mai ales la pl. Suferinţă fizică sau/şi morală (foarte puternică); chin greu; caznă; tortură; supliciu. 5): ~ silnică pedeapsă prin care un condamnat era lipsit de libertate şi pus la lucru greu. [G.-D. muncii] /<sl. monka

Munca la distanţă bazată, în esenţă, pe utilizarea TIC (tehnologii ale informaţiei şi comunicării).