MUT, -Ă, muţi, -te, adj., s.m. şi f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ♢ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmaţiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata şi) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acţiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ♢ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără sunete sau vorbirea personajelor. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci îşi exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunţă. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. P. ext. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniştit. 5. S.m. şi f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um.

Mut ≠ comunicativ, guraliv, limbut, palavragiu, sonor, vorbăreţ

MUT s. art., adj. 1. s. art. (reg.) cloj, mutulică, primicer, zbicer. (~ la jocul căluşarilor.) 2. adj. v. ursuz. 3. adj. v. liniştit.

MUT s., adj. v. cretin, idiot, imbecil, tâmpit.

mut adj. m., s. m., pl. muţi; f. sg. mútă, pl. muţi

MUT mútă (muţi, múte) 1) şi substantival (despre persoane) Care este lipsit de facultatea de a vorbi; care nu poate vorbi. ♢ Unde a dus surdul roata şi ~ul iapa undeva departe, unde nu ştie nimeni. 2) fig. Căruia nu-i place să vorbească mult; tăcut din fire. 3) Care este lipsit de sonoritate. Film ~. Scenă mută. ♢ Literă mută literă scrisă care nu se citeşte. 4) fig. poet. Care este absolut liniştit; netulburat de nimeni. 5) (despre sentimente) Care nu poate fi exprimat prin cuvinte. /<lat. mutus